Casa lui Dumnezeu si Duminica

  

Apartenenta este una din nevoile de baza ale personalitatii umane. In triburile cele mai salbatice sau  in civilizatiile cele mai avansate, omul are aceasta nevoie, exprimata sau nu adecvat, de a apartine unui grup , unei clase. Nevoia de apartenenta, de partasie, de comuniune o intalnim deopotriva la omul cult, dar si la cel analfabet, la cel moral , cat si la cel care, chiar si atunci cand isi consuma ultima letcaie pe viciul bauturii, ar vrea totusi sa nu o bea singur.

Si totusi, in ciuda acestei nevoi, probabil innascute, sau mai bine spus create – de atunci de cand divinitatea a observat ca nu este bine ca omul sa fie singur,  omul nu isi determina apartenta fara un pic de, cel putin de fatada, discernamant. Una este sa apartii si alta este sa aparti unei clase reprobabile. Este una sa apartii unei clase cu pretentii de  elita si alta este sa te vezi identificat cu  cei din paria societatii. Acesta este si motivatia ascunsa a alegerii multimii din Vinerea Mare sau decizia  din Casa lui Pilat. Si peste ambele s-a asternut tacerea zilei de sambata. Odihna binemeritata dupa compromisul dintre religie si politica in urma caruia Adevarul a fost crucificat. Si dincolo de politicieni si inalti prelati implicati in musamalizarea cazului Isus, devenit necaz pentru cei cu pozitii de pseudo-administratori ai adevarului si ai harului, ramane multimea  in care ne aflam si noi. O multime care cu bucurie se identifica cu Celebritatea zilei, de Florii, o multime care este incantata sa apartina unui alai imparatesc, dar care refuza categoric sa faca parte din cortegiul Celui dispretuit si batjocorit si in cele din urma rastignit. O multime care voteaza, instigata de mai marii zilei si incurajata tacit de politicienii dornici de compromisuri electorale pentru a nu si risca pozitiile cu Cezarii locali sau  mai de departe. Este paradoxal sa ne idignam la scena  umilirii si batjocoririi lui Isus, dar sa ramanem tacuti si neafectati la imaginile degradante ale unor situatii din Abu-Agrib sau la scene din Orientul Mijlociu  cand cadavre ale unor occidentali sunt incinerate pe strazi.Este revoltator chiar cum lacrimam la vederea unor oropsiti ai soartei , vazandu-I pe micul sau marele ecran, dar dam cu piciorul in cel napastuit de langa noi  care ne sta in cale cand vrem sa luam un mijloc de transport. De doua mii de ani, noi, multimea, oscilam intre duminca Floriilor si Vinerea Mare. Sambata este tacerea agoniei noastre. Sambata este calculul nostru pragmatic pentru apartenenta.. Oare sunt in tabara castigatoare? Am gresit de Florii sau in Vinerea Mare? Sambata este poate indiferenta cea de toate  veacurile. Odihna noptii din Curtea Casei lui Pilat. Si eu cu cine votez? intreb turmentat de framantari.Ca stiu cu cine a votat multimea atunci. Dar eu, acum, cu cine votez? Sa raman sa ma lamentez ca atunci am ales gresit, ca pacatul meu a pus un zid in calea apartenetei mele la poporul celui crucificat?Sau sa ies din Casa lui Pilat si sa intru in Casa lui Dumnezeu ?Imi pare rau ca atunci nu m-am identificat cu El, dar de ce refuz sa ma identific astazi, acum, aici, cu poporul Lui, cu trupul Lui, cu lumina ochilor Lui, cu Biserica Lui, cu Mireasa Lui? Pentru ca are pete si zbarcituri? Da, dar El o sfinteste prin jerfa Lui.Nu conteaza unde ai fost sambata, nici vineri. Poate ca ai fost indiferent sau poate ai petrecut   cu multimea. Conteaza unde esti Duminica si mai apoi. Cristos este viu. Stiu, pentru ca am vorbit cu El de dimineata, zicea cineva.  Cristos este viu si El este  in Adunarea Bisericii sale Duminica. Cu ucenici fricosi  si pacatosi. Cu mine si cu tine.Petru a refuzat apartenenta la scoala Maestrului sau  Joia si Vinerea, in vremea incercarii, si s-a ascuns in deznadejde Sambata. Dar Duminica s-a intalnit cu Isus.Cristos a inviat!  

De ce Praxis?

Se obisnuia sa se catalogheze activitatile oamenilor liberi , in filosofia greceasca, in trei grupe: teoria, poiesis si praxis. Primei ii corespundea ca tel ultim aflarea adevarului. Celei de a doua ii apartinea ca tinta, facerea, creatia, ultima avand de a face cu actiunea. De a lungul vremii relatia dintre cele trei a fost dezbatuta si argumentata din diferite puncte de vedere, cu aplicatii ideologice in filosofie, politica, economie sau educatie. In teologie, chiar daca a fost o tendinta de a se acorda un primat ‘teoriei’ prin contemplare, cred ca solutia nu este un hiat intre cele trei ci o perihoreza dupa modelul biblic. Nu trebuie sa fie o prapastie intre Academia si Ekklesia, intre Teologie si Doxologie. Isus Cristos, Mantuitorul nostru, spune ca prin cunoasterea adevarului devenim liberi. Si tot El subliniaza ca este fericit acela care si cunoaste si face. Biblic, cunoasterea presupune o implicare, o actiune, o partasie cu obiectul-subiectul cunoasterii.Cunoastere, ca sa exemplific, este in sensul acesta scriptural, si relatia matrimoniala. Credinta fara fapte este moarta. Si demonii au o teologie, dar lipsita de un praxis adecvat. Predicarea (kerygma) noastra trebuie sa fie insotita de o inchinare (leitourgia) si o slujire (diakonia) demna de partasia (koinonia) la care am fost chemati:cu Tatal , Fiul si Duhul Sfant, si impreuna unii cu altii.

Leitourgia

“  Cei ce au primit propovaduirea lui, au fost botezati; si în ziua aceea, la numarul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.  Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni…Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana, cu bucurie si curatie de inima.
Ei laudau pe Dumnezeu si erau placuti inaintea intregului norod. Si Domnul adauga in fiecare zi la numarul lor pe cei ce erau mantuiti.”

“Rugaciune si lauda, botez si frangerea painii…acte de inchinare. Leitourgia insoteste kerygma.

Koinonia

“Ei staruiau… in legatura frateasca…Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi… cu bucurie si curatie de inima.”

“In si prin diakonia era si koinonia. Koinonia este  partasia sfanta …a  credinciosilor in Cristos.”

Kerygma

“Duhul Sfant inflacareaza oamenii lui Dumnezeu pentru ca acestia sa vesteasca ce vad. Primul act al oamenilor astfel imputerniciti este kerygma , anuntarea vestii bune, proclamarea evangheliei…, a crucificarii, invierii si inaltarii lui Cristos…Unde Cuvantul lui Dumnezeu este predicat, Trupul lui Cristos ia forma in lume.”

Diakonia

 ”Toti cei ce credeau, erau impreuna la un loc si aveau toate de obste. Isi vindeau ogoarele si averile si banii ii imparteau intre toti, dupa nevoile fiecaruia.”

“Biserica a demonstrat semnificatia dragostei agape …prin diakonia, o slujire a aproapelui aflat in nevoie.”