Ieri citeam, in ziarul Ziua, un articol asupra caruia mi-a fost atrasa atentia. Nu citesc ziarul regulat, asa ca-mi scapase acest articol ca si multe altele.
Frumos articolul. Detasat. Fara patima, fara osanale discordante. Cristian Badilita nu face altceva decat sa aprecieze lucrarea unui coleg in ale trudirii pe ogorul literelor. Prea modest, Marius nu a facut mare caz de lucrul acesta pe blogul lui, desi este rar sa vezi un ortodox, mai ales de talia academica a lui Cristian Badilita, sa faca public astfel de afirmatii.
Daca as fi citit numai articolul cu pricina din ziarul Ziua, n-as fi scris si aceste randuri. Articolul in sine mi s-a parut un act de normalitate. Sau cum ar trebui sa fie normaliatea. O apreciere a adevarului, neingradit de granite. Confesionale sau de alta natura.
Numai ca am facut o greseala. Am citit si comentariile facute articolului cu pricina! Unul din lucrurile pe care le vad foarte folositoare la presa on line, mai ales cea din ultima vreme , este faptul ca ai posibilitatea sa intri cumva in dialog, pe marginea unui articol, fie cu autorul acestuia , fie cu altii cititorii ai acelui articol. Prin intermediul commentariilor. Dar ceea ce poate fi o binecuvantare se poate intoarce si altfel. O cale nu de dialog, ci expunere a prejudecatilor, gunoaielor si frustrarilor!
Citind comentariile, mi-am zis: daca s-ar face un conciliu ,acum pe loc, din ideile acestor comentarii, Cristian Badilita ar fi declarat eretic!
Nu avem inchizitie, sau partid unic ca altfel….
blog Aurel Mateescu 
Lasă un comentariu