o interactiune personala si aleatoare cu mediul inconjurator :-)

Povestioara

Primita prin  email….

„Pe măsură ce

înaintez în vârstă, îmi plac din

ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că

din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc

primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu

trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale

dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de

plăcute.Acum câteva

săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel

de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a

urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le

dă din când în când. Iată despre ce e

vorba:La radio rula o

emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate

telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din

când în când de anunţuri ale

crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă

la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în

dimineţile de sâmbătă până la

prânz.La un moment dat a

intrat în direct un ascultător care dorea să

povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de

bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce

gravă, fermă, dar deosebit de calmă. Şi iată povestea

lui, spusă crainicului radio: Se

pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de

radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta

dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te

plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe

de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în

aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs

de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului

tău, şi câte altele…Dă-mi

voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi

stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea

celor 1000 de bile. ***Vezi

tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am

aşezat la masă şi am făcut puţină

aritmetică:Ø un om

trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai

mult iar alţii mai puţin, dar media

este asta -75 de

ani;Ø am înmulţit

75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de

sâmbătă pe care le trăieşte în medie un

om;Ø deoarece la

acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte

zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55×52, adică

aproape 2900 de sâmbete;Ø am socotit apoi

că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ

1000 de sâmbete.După

ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de

jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din

acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi

am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000

de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus

acasă şi le-am pus într-un vas

mare şi transparent.De

atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o

bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se

micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai

concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în

viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult

în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla

imagine a timpului tău

scurgându-se.Şi

acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte

de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a

lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos

din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta

următoare, sau şi pe cealaltă…pur şi simplu mi s-a

dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice

om îl va accepta, este puţin timp în

plus.Mi-a

făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc

să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi

doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe

acest post de radio.Bună

dimineaţa şi …. la revedere!***În liniştea care a urmat ai fi putut

auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am

spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe

care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin.

Şi e o lecţie pe care eu am

învăţat-o.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: