o interactiune personala si aleatoare cu mediul inconjurator :-)

Archive for the ‘credinta’ Category

Credinta si Stiinta

” Pentru omul de stiinta care a trait condus de increderea in puterea ratiunii, povestea se termina ca un vis urat. A escaladat muntii ignorantei; este pe cale de a cuceri cel mai inalt varf;si in timp ce se intinde peste ultima stanca, el este intampinat de un grup de teologi care stau acolo de secole.”

„For the scientist who has lived by his faith in the power of reason, the story ends like a bad dream. He has scaled the mountains of ignorance; he is about to conquer the highest peak; as he pulls himself over the final rock, he is greeted by a band of theologians who have been sitting there for centuries.”

– Robert Jastrow

Hanuka pentru crestini

”  Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii(….) Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.” (Isaia 9:1-7)

”  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
 El era la început cu Dumnezeu.
 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
 Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
 A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
 El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
 născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Evanghelia dupa Ioan 1:1-12)

„Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Evanghelia dupa Ioan 8:12)

Dawkins, Dumnezeu si evolutia


Este incompatibila credinta in Dumnezeu  cu evolutia?

Nu, nu cred ca sunt incompatibile chiar si macar numai pentru faptul  ca sunt destui evolutionisti, oameni de stiinta inteligenti, care cred si in Dumnezeu- ca exemplu proeminent  Francis Collins ( geneticianul si credinciosul crestin care a fost ales recent sa conduca National Institutes of Health). Deci este clar ca este posibil sa  le ai pe amandoua.

Are those incompatible positions: to believe in God and to believe in evolution?
No, I don’t think they’re incompatible if only because there are many intelligent evolutionary scientists who also believe in God—to name only Francis Collins [the geneticist and Christian believer recently chosen to head the National Institutes of Health] as an outstanding example. So it clearly is possible to be both.

Richard Dawkins intr-un interviu pentru Neewsweek

Anul 2009 – Anul Wurmbrand

O initiativa care merita sa fie remarcata
Detalii aici

468x60

Costel Busuioc si credinta

Este romanul care a castigat concursul Hijos de Babel (Fiii lui Babel) organizat in Spania.

Un ziar romanesc facea observatia ca acest om merge la biserica duminica de duminica.

Si este membru al Oastei Domnului.

In alta parte se preciza ca una din activitatile lui din adolescenta era pazitul oilor.

Fara sa vreau m-am dus cu gandul la imparatul David. Incerc sa pastrez insa proportiile.

De la stana la palat

Nu sunt un expert muzical ca sa emit pareri autoritative Insa  sunt om, sunt roman , sunt crestin si ma bucur  sa vad un crestin luminand.

COSTEL BUSUIOC:”Eram confuz,nu ştiam prea bine ce o să se întâmple cu mine şi,tot mergând aproape la întâmplare, am ajuns în satul Rea,undeva în Hunedoara,unde am cunoscut o familie cumsecade… Acolo mi-a fost bine.Oamenii aştia m-au dus pentru prima oară la Biserică,la Biserica Ortodoxă.Aşa am ajuns în faţa Domnului şi nu m-am mai depărtat niciodată.”

COSTEL BUSUIOC:”Biserica a însemnat pentru mine cam totul,locul în care am învăţat să
citesc,că nici să citesc nu ştiam,locul în care mi-am dus zilele,una câte una,mai târziu a fost locul în care mi-am găsit soţia.A fost bine… Tot acolo am cântat cu adevărat pentru prima oară…”

COSTEL BUSUIOC:”Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am voce să cânt pentru Slava Lui,şi pentru Slava Lui o să cânt,nu-mi pasă dacă o să tăiaţi sau o să lăsaţi ce spun acum… din fericire pentru mine,faptul că sunt ortodox practicant înseamnă un uriaş punct de echilibru.”

COSTEL BUSUIOC:”Aşa sunt eu şi aşa o să rămân toată viaţă,nu mă vor schimba nici banii şi nimic până la sfârşitul ei.Sunt abia la început şi aţi putea crede că nu ştiu ce spun,dar vă asigur că aşa o să vorbim şi peste 20 de ani.Pentru că am o bază foarte solidă.Rămân nedespărţit de Biblie şi o port cu mine întotdeauna,chiar şi ieri înainte de gală o aveam la mine şi am deschis-o puţin.” (Dan Petru)

despre baptisti si persecutie

La indemnul unui coleg postez cateva detalii despre cartea Persecution in Romanian Baptist Life.

coperta-1.jpg

Multumesc lui Marius Cruceru pentru postarea prin care remarca aparitia cartii.
Cartea reprezinta o contributie limitata la analiza istorico-teologica a fenomenului persecutiei in viata Cultului Crestin Baptist din Romania. Cu siguranta ca multe din fenomenele mentionate in aceasta lucrare au putut fi intalnite si-n cadrul celorlalte culte evanghelice si nu numai.
Pentru cei care au trait persecutia pe propria piele cartea nu poate reprezenta decat o picatura in ocean. Pentru cei care sunt mai tineri o privire aruncata in trecut.

Cei care vor sa aiba o privire de ansamblu asupra cartii:( in limba engleza)

Aici puteti gasi prefata  cartii

Aici o scurta prezentare despre carte

Aici  se gaseste cuprinsul

Aici rezumatul cartii

Un da educatiei, filosofiei si intelectualilor

” Filosofia buna trebuie sa existe, daca nu pentru alt motiv macar pentru a raspunde filosofiei proaste.” Si tot C.S. Lewis continua, in pragul celui de al dielea razboi mondial… 

…” Sa fi ignorant si simplu acum, este ca si cum ai  dezerta si ai trada fratii nostri needucati care  nu au , inaintea lui Dumnezeu, pe altcineva care sa-i apere de atacurile intelectuale  ale paganilor.”

(extrase dintr-un articol de Chuck Colson)

Iata de ce este nevoie de apologetica…

Despre stres

Conform unei statistici americane, cele mai multe din vizitele la medici sunt datorate stresului. Se pare ca  intre 70 si 90 la suta dinaceste vizite pot fi puse pe sema acestei ‘presiuni’ psihologice  pe care oamenii o resimt.

O aproximare a costurilor unor astfel de  probleme cauzate de stres ar duce undeva pe la uriasa suma de 300 de miliarde de dolari, bani care compenseaza  absentele de la locul de munca, lipsa productivitatii in lucrurile facute, cheltuielile medicale de tratament,etc

Nu mai socotim impactul emotional asupra persoanei in cauza sau asupra familiei si relatiilor in general…

Si stresul il purtam cu noi, oriunde ne ducem… acasa , la munca, la biserica. Nu-i de mirare ca ajunge sa ‘coste’ atat de mult.

Uite aici un  test pentru a vedea daca esti prea obosit sau prea stresat. Fii sincer cu tine, si… nu conteaza rezultatul, nu te stresa !

Technorati Tags:

Prezenta Duhului Sfant

Mi-am inceput cautarea dupa Dumnezeu citind carti scrise de Petru Berar(u) si Bertrand Russell. Primul, roman, ideolog al ateologiei comuniste. Al doielea, britanic, filosof ateu sau agnostic.  Cartile lor era tot ce gasisem in biblioteci la sectiunea despre religie 🙂 . „Religia in lumea contemporana, Educatia ateista a tineretului, Tineretul si religia… cateva titluri numai , care explicau  ‘obiectiv si stiintific ‘  problema religioasa. Sa nu uit si de ale lui Russell, Stiinta si religia, De ce nu sunt crestin… Eu, student, incapabil de a argumenta la nivelul unui filosof de talia lui Russell. Cand iti incepi viata de credinta  cu astfel de lecturi,  orice spiritualitate pare destinata esecului. Daca nu ar  exista un factor, unul  pe care nu-l cunosteam atunci. Prezenta Duhului Sfant. Care te invata cum sa te rogi. Care iti ofera argumente. Si astfel de la lecturile respective am ajuns la Mircea Eliade,intr-o etapa de tranzitie, apoi la  la C S Lewis, la Richard Wurmbrand, la Nicolae Steinhardt., la  Iosif Ton, la Cuvantul predicat in biserici…la Biblie… la credinta, la Isus Cristos.

A scrie si a ramne scris pentru multa vreme, reprezinta o mare responsabilitate. Tu poti fi demult apus si doar o mana de tarana, dar inca sa mai influentezi , spre bine sau rau, generatii de oameni. Nu stiu exact cum  si-a sfarsit  Russell viata. Dar recent am citit o marturie despre Petru Berar. Dau mai jos cateva selectiuni.

„…ai lui Beraru erau pocaiti si mergeau la….(biserica). (Tatal).. a fost numit secretarul organizatiei PMR din sat.El s-a rupt de partasia fratilor si copiii lui nu au crescut in adunarea pocaitilor. Cel mai mare, Petru, … a devenit.. profesor universitar la Academia de Stiinte Politice a  PCR, Stefan Gheorghiu din Bucuresti, sef al catedrei de Filosofia Religiei si instructor superior al brigazilor de propaganda ateista ale CC al PCR…”

Si relatarea continua pana in punctul in care ni se spune ca ideologul ateu ajunge sa ceara, cu putin inainte de a  muri, in conditii suspecte,  o rugaciune pentru iertarea pacatelor…

” Roaga-te pentru mine si spune sa fiu dezlegat (de pacate)”… (selectiune din -Ei mi-au programat moartea, Petru Dugulescu)

Nu ignora prezenta discreta, smerita, invizibila a Duhului Sfant. A Celui care convinge, argumenteaza, te invata, te calauzeste si  se roaga, cu suspine negraite impreuna cu tine. Nu este invatator mai mare ca El si nici filosofie mai buna ca a Lui.

Full-time pastor , part-time urmas al lui Cristos

Titlul de mai sus m-a izbit in timp ce rasfoiam un jurnal crestin. Mi-am zis ca, fara multe rezerve el ar putea sa descrie situatia oricarui credincios. Ai full-time un anumit job, si-l urmezi pe Cristos numai partial, part-time. Pe apucate. Daca mai ramane. Crestini de duminica sau de sarbatori, de Craciun sau de Paste.

Si totusi, ramane interesanta marturisirea celui care a scris articolul cu pricina, pastor el insusi,  parafrazez : „Din cele mai vechi momente imi aduc aminte de „jocul” practicat: Sa spui cuvintele potrivite, la timpul potrivit, la persoanele potrivite. Cand toate acestea se schimbau, si eu ma schimbam. Ca si copil, am cautat sa plac parintilor;ca adolescent am cautat aprobarea prietenilor mei. Intoarcerea la Cristos a schimbat miraculos multe lucruri ale vietii mele, dar acest aspect a ramas totusi acolo. Ca si pastor lucrurile acestea s-au  amplificat vazand ca credinciosii remarca pozitiv numai evolutiile mele bune.Ii pacaleam pe ei , si pe altii , dar nu pe mine insumi. Si nici pe Dumnezeu.

Cand am ajuns la seminar am invatat multe lucruri bune de la unul dintre profesorii mei, lucuri pe care le mai practic si acum. Dar unul din lucrurile invatate, despre care acum cred ca este gresit, a fost acela legat de ‘aura’ pastorala, imaginea sau impresia pe care trebuie sa o lasi imprejurul tau . Spunea profesorul meu ca aceasta ‘aura’ trebuie pazita cu orice pret!

Spunea el asa’ Oamenii cred ca pastorul trebuie sa fie un om obisnuit ca si ei toti. Dar, in realitate, ei doresc ca el sa fie mai mult…Sa stie ca familia lui este absolut fara probleme, ca a lui credinta nu se clatina niciodata si ca, este, virtual, fara pacat!’

Am acceptat sfatul lui. Si , saptamana dupa saptamana, am tot auzit lucrul acesta:’Pazeste-te, nu-i lasa sa stie cu adevarat cine esti. Mascheaza,  pozeaza, esti pastor, nu-i lasa sa intre in viata ta, sau vei regreta.’ 

Poate veneau din inima unia care fusese ranit. Si am continuat sa-l imit pana cand…”

Vreti sa cunoasteti continuarea? De ce  sa nu incercam sa ne uitam la noi  insine si la rolurile pe care, uneori, le jucam cu succes in fata oamenilor?  Si poate astfel vom stii cum este povestea in momentul de fata…

http://www.christianitytoday.com/le/2007/002/1.25.html

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: