o interactiune personala si aleatoare cu mediul inconjurator :-)

Archive for the ‘Dumnezeu’ Category

La colindat … pe bloguri!

Aseara am fost, intr-un fel, la colindat cu biserica…

Astazi am plecat singur la colindat… pe bloguri. Nu stiu daca mi-ati auzit colindul , dar iata darurile cu care m-am intors…

    „Tendinţa, naturală, cu care ne îndreptăm spre sărbătoare, pare să fie cea festivistă, sau, în cele mai bune cazuri, intimistă. Ne zbatem să facem pregătiri de sărbători, dar de atîtea ori ne lipsesc… ierburile amare. Sau, mai exact, le avem pe undeva, dar nu le-am introdus în meniu. Fiecare dintre noi provenim dintr-o istorie, familială, confesională, naţională, pe care nu o putem pune în paranteză ca să nu ne deranjeze ospeţele şi colindiţele.” http://rotundu.wordpress.com/
    „Unul dintre motivele pentru care iubesc, Craciunul este acela ca ( brusc, dar din pacate reversibil) toti oamenii devin mai atenti cu cei din preajma lor , mai calzi , mai zambitori , mai darnici si ( cu mici exceptii ) mai buni . Unul din motivele pentru care in acelasi timp nu-mi place Craciunul, e ca multi practic joaca un rol ipocrit… Sunt multe de spus despre ipocrizie, despre cadouri, despre urari…”http://ovidiu_iatcu.bravejournal.com/
    „De Craciun parca se observa mai mult ca oricand un suflu comun al umanitatii, un gand simplu si curat de pace intre oameni, de ingaduinta, de buna invoire — asa cum cantau ingerii.
E probabil singura perioada din an in care oamenii parca isi asculta impulsul natural de a-si exprima sentimentele fara sa le fie teama. Si nu pot sa nu observ o anumita foame a oamenilor dupa astfel de timpuri. Nu vi se pare interesant faptul ca in fiecare an oamenii isi doresc atmosfera Craciunului tot mai devreme?
Si totusi, stiu, nu ma amagesc, magia Craciunului va disparea in cateva zile. Pentru marea majoritate a oamenilor, din pacate, spiritul Craciunului va fi inlocuit inapoi foarte repede cu spiritul lumii — din nou cu alergatura si stres, din nou cu egoism si indiferenta…” http://www.primeleraze.net/blog/
    „Când ne uităm la relatarea biblică a naşterii Domnului Isus, vedem că această veste a naşterii aduce 2 mari reacţii, 2 mari răspunsuri din partea oamenilor.
Ori este o ameninţare, un motiv pentru care să-ţi fie frică, să te simţi incomod.
Ori este un motiv de adorare, un lucru care te face să îngenunchezi înaintea ieslei din Betleem şi să te închini cu tot ce eşti şi cu tot ce ai.
Naşterea Domnului Isus: Ameninţare? Sau motiv de adorare?” http://oameniiimparatiei.wordpress.com/
    „De atunci încoace, mă uit la taina lui Dumnezeu făcut carne, încoronat cu aur la naştere şi cu spini la moarte. Uimit de gloria lui Dumnezeu în chipul Copilaşului, Îl primesc din nou, cu o inimă iubitoare, ca rege. Şi asta, pentru că Dumnezeu vine la mine şi anul acesta cu un Dar.” http://cristianlucaci.wordpress.com/
    „Sarbatoarea nasterii Domnului imi vorbeste despre respingere, forta bruta a unui imperiu pentru care oamenii sunt cifre, calatorii obositoare, regi inebuniti de putere, singuratatea unui grajd si toate acestea le pun impreuna cu ispita abandonului, a renuntarii la un destin care se anunta incarcat de suferinta.
De ce sa te mai nasti, daca trebuie sa mori?
Ce rost are ieslea, daca finalitatea este crucea?
Inteleg, privind la ieslea Domnului meu, ca lucrurile nu sunt ceea ce par: cei mari sunt de fapt atat de mici si cei mici stralucesc intr-o imparatie care, deocamdata, se vede doar cu inima. Ca adevaratii saraci locuiesc in palate, in timp ce oamenii cei mai bogati s-au deghizat in anonimi si au impanzit pamantul, marturisind ca adevarata comoara nu sta in contul din banca ci s-a ascuns, deopotriva, in iesle si-n ceruri, si acolo trebuie cautata. Craciunul trebuie sa insemne pace, asta doar daca aceasta pace vine de sus si are la temelie impacarea cu Dumnezeu.” http://danharabula.wordpress.com/
    „Pacea lui Iisus nu se amestecă cu pacea lumii (In. 14, 27). De ce oare? În primul rând, pentru că răsuflarea acestei sărbători nu se confundă cu garanţiile de prosperitate economică, securitate militară şi consens diplomatic obţinute în marile capitale ale lumii, de la Roma la Bruxelles. Pax Christi nu triumfă în faimoasa „pax et concordia” proclamată de Cicero. Nu întâmplător, primii creştinii au contestat pretenţia „cetăţii eterne” de-a fi fost sursa metafizică a păcii între neamuri, culturi şi religii. Pentru Biserica primară, binecuvântarea Pruncului şi închinarea Magilor aveau origini îndepărtate de orice joc politic.
Pacea Crăciunului, în al doilea rând, este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.” http://grupareaaproape.wordpress.com/
    „La naşterea Mântuitorului – întâlnire nebănuită între cer şi pământ, într-un sat umil – locuire de înlocuire a morţii cu viaţa, Dumnezeu Îşi pune, cu dreptate şi dragoste, punct şi virgilă în fraza Creaţiei. Fiul Său, Taină cu două tăişuri, urcuşul şi coborâşul condiţiei umane înaintea Celor Dumnezeieşti, Îţi revarsă calde priviri purificatoare prin grajdurile vieţilor noastre.
Citind fraza lui Dumnezeu, de Crăciun unii aleg punctul. Pentru aceştia nu mai urmează nimic. Păcatul rămâne păcat, moartea rămâne moarte, iadul, iad, chiar dacă n-o cred. Dar mai este virgula, cititul mai departe cu inima staul, frângere şi înviere. Dezmierdare de Prunc spre galactice răsCRUCI. Dreptate, sfinţenie, iubire…
Pieire sau iertare. Un Prunc pentru fiecare: punct sau virgulă?” http://ionatan.wordpress.com/
    „Putem avea pace cu toţii? Ne putem imagina pacea Crăciunului ca un “pupat-nbrăţişat” între lacrimi şi suflături în batiste?
Nu, nu există pace fără confruntare, nu există linişte fără sabie, nu există împăcare fără înfruntare. Nu există pace în minciună.
În cîntarea îngerilor este foarte multă tensiune: sus-jos, slavă-pace, Dumnezeu-oameni, înalt-pămînt…
Dar mai este ceva: pacea nu este pentru toţi. Pacea Crăciunului nu este deloc democratică, împrăştiată ca sămînţa Evangheliei spre risipire, peste pămînturi sterpe şi vrednice de rod, deopotrivă. Nu!
“Luca 2:14 „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (en tois antropois eudokias)
Pacea poate fi numai între oamenii plăcuţi Lui! Cei care au căpătat bunăvoinţa Lui” http://patratosu.wordpress.com/

    „Diavolul este un maestru al aparenţelor. El se preface tot timpul. Îşi schimbă suprafeţele. Se făţăreşte. Se arată ce nu este.
Cristos nu se preface, El se face Om. Cristos devine. Schimbarea Sa la faţă arată cine este de fapt, cum are de la Tatăl Slava.
Marea provocare a Crăciunului este tocmai lupta cu aparenţele.
Uitaţi-vă la Crăciun: este o tensiune enormă între suprafaţă şi ceea ce este dincolo de cele ce se văd
Personajele bune ale Crăciunului reuşescă să treacă dincolo de evidenţe şi să vadă ceea ce nu era de văzut.
Deşi este evident că o fată nu poate rămîne însărcinată fără să ştie de bărbat, după lupta lăuntrică, Iosif reuşeşte să vadă dincolo de evidenţe. Vede Fecioară dincolo de evidenţa pîntecului umflat.
Deşi este evident pentru păstori că acolo este un prunc, ei văd Mîntuitor. Cum să vezi într-un prunc fragil şi neajutorat un Mîntuitor?
Deşi este evident că în faţă au o lăuză însoţită de un biet tîmplar speriat de cîte i se întîmplă, deşi este evident că ghemotocul de cîrpe nu e tron, Magii văd un Împărat.
Iată prostia, iată nebunia creştinismului. Ditamai oamenii de ştiinţă se închină unui prunc din sînge de sărac ca unui împărat.
Primul Crăciun ori este cel mai tragic circ, ori este cea mai veselă dramă.” http://patratosu.wordpress.com/

    „Şi ne gândim: dacă Fiul S-ar fi întrupat într-o vreme în care minunile puteau fi filmate, captate şi arhivate pe aparate video şi telefoanele mobile, când s-ar fi adunat o armată de paparazzi care să-L urmărească pas cu pas, să-I imortalizeze fiecare mişcare, fiecare expresie a feţei, să-I înregistreze fiecare rugăciune din noapte, din singurătatea Lui… atunci am fi crezut?
Oare n-am spune că imaginile sunt trucate?

Aşa se face că sărbătorirea naşterii Fiului depăşeşte limitele unei îngrădiri cronotopice. Asumarea semnificativă a sărbătorii are loc într-o spaţio-temporalitate deschisă.
Pentru cei care, dincolo de delimitările spaţio-temporale şi comportamentale… fireşti, asumă semnificaţia Naşterii Miraculoase, Crăciunul este sărbătoarea bucuriei Dumnezeului întrupat vizibil. La vederea Lui, inima îngenunchează şi faţa străluceşte mai ceva decât a lui Moise coborât de pe munte” http://adamaica.wordpress.com/

    „Cea mai profundă semnificație a nașterii Domnului Isus este că prin El Dumnezeu a venit la noi: Dumnezeu Și-a luat trup omenesc și a locuit printre noi. Și mai profund: Dumnezeu Și-a asumat umanitatea noastră pentru ca noi să putem primi ceva din Ființa Lui, adică să devenim fii ai Lui.
Venirea Domnului Isus la noi, pe care o sărbătorim acum, este pusă de apostolul Pavel în aceste cuvinte:
„Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit… prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru” (Tit 3: 4-6).
Nașterea Domnului Isus este manifestarea plenară a bunătății lui Dumnezeu și a iubirii lui de oameni „Iosif Ton

    Va multumesc pentru daruri !

    Fiti binecuvantati!

Prezenta Duhului Sfant

Mi-am inceput cautarea dupa Dumnezeu citind carti scrise de Petru Berar(u) si Bertrand Russell. Primul, roman, ideolog al ateologiei comuniste. Al doielea, britanic, filosof ateu sau agnostic.  Cartile lor era tot ce gasisem in biblioteci la sectiunea despre religie 🙂 . „Religia in lumea contemporana, Educatia ateista a tineretului, Tineretul si religia… cateva titluri numai , care explicau  ‘obiectiv si stiintific ‘  problema religioasa. Sa nu uit si de ale lui Russell, Stiinta si religia, De ce nu sunt crestin… Eu, student, incapabil de a argumenta la nivelul unui filosof de talia lui Russell. Cand iti incepi viata de credinta  cu astfel de lecturi,  orice spiritualitate pare destinata esecului. Daca nu ar  exista un factor, unul  pe care nu-l cunosteam atunci. Prezenta Duhului Sfant. Care te invata cum sa te rogi. Care iti ofera argumente. Si astfel de la lecturile respective am ajuns la Mircea Eliade,intr-o etapa de tranzitie, apoi la  la C S Lewis, la Richard Wurmbrand, la Nicolae Steinhardt., la  Iosif Ton, la Cuvantul predicat in biserici…la Biblie… la credinta, la Isus Cristos.

A scrie si a ramne scris pentru multa vreme, reprezinta o mare responsabilitate. Tu poti fi demult apus si doar o mana de tarana, dar inca sa mai influentezi , spre bine sau rau, generatii de oameni. Nu stiu exact cum  si-a sfarsit  Russell viata. Dar recent am citit o marturie despre Petru Berar. Dau mai jos cateva selectiuni.

„…ai lui Beraru erau pocaiti si mergeau la….(biserica). (Tatal).. a fost numit secretarul organizatiei PMR din sat.El s-a rupt de partasia fratilor si copiii lui nu au crescut in adunarea pocaitilor. Cel mai mare, Petru, … a devenit.. profesor universitar la Academia de Stiinte Politice a  PCR, Stefan Gheorghiu din Bucuresti, sef al catedrei de Filosofia Religiei si instructor superior al brigazilor de propaganda ateista ale CC al PCR…”

Si relatarea continua pana in punctul in care ni se spune ca ideologul ateu ajunge sa ceara, cu putin inainte de a  muri, in conditii suspecte,  o rugaciune pentru iertarea pacatelor…

” Roaga-te pentru mine si spune sa fiu dezlegat (de pacate)”… (selectiune din -Ei mi-au programat moartea, Petru Dugulescu)

Nu ignora prezenta discreta, smerita, invizibila a Duhului Sfant. A Celui care convinge, argumenteaza, te invata, te calauzeste si  se roaga, cu suspine negraite impreuna cu tine. Nu este invatator mai mare ca El si nici filosofie mai buna ca a Lui.

Salarizarea clerului din banii Statului

Epilog  la problema salarizarii  din banii statului

O discutie mai larga se poate gasi aici http://adividu.wordpress.com/2007/03/21/raspunsuri-la-comentarii/

si aici http://adividu.wordpress.com/2007/03/17/episodul-1-ar-trebui-sa-accepte-pastorii-ubr-salarii-de-la-stat/

In ciuda unor argumente rationale pe care si eu le-am adus , am o puternica retinere  in sustinerea unei salarizarii a clerului din banii Statului.
In ultima instanta, problema banilor, este si trebuie sa ramana o problema spirituala. Ne inchinam lui Dumnezeu cu banii nostri.
Problema banilor este o problema de inchinare!
Cand dau bani, ma inchin Lui Dumnezeu si ma dedic lucrarii Lui. Nu este atributia Statului , ci privilegiul persoanei sa participe in aceasta slujba-liturgie.

Suspendarea lui Basescu si romanii

„In ultima instanta, cred ca in zilele framantate care urmeaza ar trebui sa privim in noi insine. Clasa politica, despre care vorbim cu atata dezgust, fiecare din transeea lui, este oglinda schizofreniei, a despicarii constientului si subconstientului nostru colectiv, ba chiar si a sufletului acestui popor.

Sa nu fugim de propria noastra imagine – nici macar in Europa” (CT Popescu)

Interesanta afirmatie mai ales daca o combinam cu aceea ca  95% dintre romani se considera crestini autentici , iar biserica ar avea, chipurile, beneficiul celui mai mare procentaj din increderea romanilor, in comparatie cu alte institutii.

‘Unde voi fugi departe de Duhul Tau? ‘(Doamne), se intreba altadata psalmistul. Unde?

Biserica si Statul

„Trebuie sa ne rugam pentru Basescu? Dar pentru Tariceanu?

Daca ne rugam pentru amindoi, totusi, nu-i asa ca nu putem sa il sustinem decit pe unul? Pe care? Dar, mai ales, de ce?”(Alin Cristea)

Una din tendintele postmoderne a fost aceea de a inversa anumite practici care in mod traditional erau  intr-un altcumva mod traite. Ca un exemplu, avem domeniul  vietii de credinta si domeniul vietii sexuale. In mod traditional, ultimul aspect era de natura personala, intima.  Era necuviincios sa te expui  sau sa vorbesti  sau sa incurajezi public un comportamnet sexual exhibitionist.  Astazi, se pare ca lucrurile stau altfel.  S-a trecut de la ‘Nu-i treaba ta ce fac in dormitorul meu’ la ‘Nu am nimic de ascuns’. In ceea ce priveste viata de credinta, lucrurile stau tocmai pe invers. Daca in trecut ea era ceva de domeniul public, asteptandu-se sa fii in mod vizibil sustinatorul credintei, astazi acest aspect a fost trecut in domeniul privat. Nu vorbim despre ea. Este prea personala.  Este treaba fiecaruia in parte. Lucrul acesta se observa mai ales atunci cand au loc manifestatii publice. Entuziasmul de orice natura, sportiva, culturala, politica, etc, este incurajat si privit ca un lucru pozitiv, in vreme ce entuziasmul religios, in special cel  crestin , este vazut ca un semn de fanatism sau chiar de fundamentalism periculos. Cu alte cuvinte, exprima-te public pentru orice bucurii sau pareri ai, dar nu pentru optiunea ta religioasa.  Lucrul acesta devine si mai evident cand este vorba de Biserica si Stat. Istoria a demonstrat ca, coabitarea  lor nu a adus rezultate benefice. Rolul profetic al bisericii trebuie pastrat indiferent de culoarea politica a celui de la putere.

Si venind spre concretul intrebarii… Da, Biserica  poate si trebuie sa se roage pentru cei mentionati si pentru altii in dregatorii. Pentru Basescu si pentru Tariceanu. Au nevoie de lumina si calauzire, chiar si atunci cand ei nu si dau seama de lucrul acesta. Deci , rugaciune pentru toti!

Si totusi, votul concret, la o adica, nu poate fi acordat la fel de generos si dezinteresat. Aici , cred, intervin, principiile pe care cei doi le sustin. Nu trebuie sa inventam noi roata. Orice societate are niste valori, nu neaparat crestine: sustinerea familiei definita intr-un anumit fel, libertate religioasa, dreptul la viata al celor nenascuti inca,  etc. Cum se raporteaza cei doi , sau altii la astfel de probleme? Si intrebarile ar putea continua cu alte aspecte sociale sau culturale. Ideea este, votez pe cine ma reprezinta, votez pe cine ma sustine in demersul meu .

Acestea fiind zise, treaba Bisericii ca si Trup este sa se roage. Treaba fiecarui credincios in parte este sa actioneze conform constiiintei lui. Biserica nu este partid politic. Este locul in care se predica Cel rastignit. Este o casa de rugaciune nu amvon de campanie electorala.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: