Cutremur in Haiti

In Haiti, o tara dintr-o insula din Atlantic, a avut loc un devastator cutremur.
Au murit mii de oameni, iar pagubele sunt imense.
Sa ne rugam pentru cei afectati

Saptamana de rugaciune 2010

Tematica săptămânii de rugăciune pentru anul 2010

SĂ FIM PLĂCUŢI LUI DUMNEZEU

1. Închinarea plăcută lui Dumnezeu

Text biblic: Ioan 4:21-24; Isaia 6:1-7; Apocalipsa 5: 6-14.
Închinarea adevărată este inspirată din Scriptură şi nu din obiceiurile sau preferinţele oamenilor nemântuiţi. În vremea de acum sunt multe tendinţe şi modele lumeşti de închinare care afectează în mod negativ închinarea din biserică. Modelul îngerilor şi al sfinţilor din cer, aşa cum relatează Scriptura, ne arată care este modelul şi conţinutul închinării plăcute lui Dumnezeu. În lumina învăţăturilor din Scriptură suntem chemaţi la rugăciune de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– mulţumim lui Dumnezeu pentru revelaţia Scripturii cu privire la închinare,
– mulţumim lui Dumnezeu pentru călăuzirea Duhului Sfânt în înţelegerea Scripturii;
– mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi închinătorii adevăraţi.

Cerere:
– ne rugăm pentru toate bisericile baptiste să păstreze evlavia şi reverenţa în închinare;
– ne rugăm pentru toţi tinerii şi pentru toate formaţiile care slujesc, să aducă lui Dumnezeu o închinare biblică;
-ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a putea deosebi lucrurile sfinte de cele lumeşti.

2. Calea plăcută lui Dumnezeu

Text biblic: Matei 7: 13-29; Iuda 17-25; 1 Corinteni 11:1.
Calea pe care merg cei mântuiţi este croită de Domnul Isus şi se numeşte „Calea îngustă.” Întotdeauna omul firesc a dorit să lărgească şi să modifice după placul lui calea Domnului. În vremea noastră este nevoie să redescoperim calea îngustă a mântuirii. În lumina textelor din Scriptură suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– pentru învăţătura clară a Scripturii cu privire la calea mântuirii;
– pentru exemplele de oameni ai lui Dumnezeu care au mers pe această cale;
– pentru toţi predicatorii, învăţătorii şi părinţii care îi învaţă pe cei tineri în credinţă să ţină calea Domnului.
Cerere:
– ne rugăm ca bisericile să rămână statornice pe calea îngustă şi să nu accepte calea largă a lumii;
– ne rugăm pentru toţi conducătorii spirituali să propovăduiască şi să rămână pe calea îngustă;
– ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a putea deosebi calea îngustă de calea largă în vremea de acum.

3. Credinţa plăcută lui Dumnezeu

Text biblic: 1 Timotei 1: 1-5, 18-19; 2 Timotei 1: 1-5; Iacov 2:14-23.
Credinţa adevărată în Domnul Isus este bazată pe Sfânta Scriptură şi se păstrează într-o inimă curată. Dacă credinţa este prefăcută, ea va perverti cugetul, iar dacă oamenii au un cuget murdar se vor lepăda de credinţă. Credinţa adevărată a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi ea trebuie păstrată aşa cum a fost dată de Domnul şi Mântuitorul nostru. În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– pentru Sfânta Scriptură inspirată de Duhul Sfânt şi păstrată prin harul lui Dumnezeu până în ziua de azi;
– pentru Domnul Isus Hristos care este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12: 1-2);
– pentru toţi înaintaşii care au păzit credinţa biblică nealterată.

Cerere:
– ne rugăm pentru toţi slujitorii duhovniceşti ca să păstreze credinţa neprefăcută şi un cuget curat;
– ne rugăm ca Domnul să păzească bisericile de învăţători mincinoşi care prin vorbele şi faptele lor se abat de la Cuvântul Scripturii;
– ne rugăm pentru credincioşi să aibe o credinţă însoţită de fapte bune;
– ne rugăm ca la sărbători şi la evanghelizările din anul acesta mulţi oameni să vină la credinţa adevărată.

4. Dărnicia plăcută lui Dumnezeu

Text biblic: Evrei 13:12-16; 2 Corinteni 8:1-7; 2 Corinteni 9:5-7; Maleahi 3:8-12.
Natura umană este egoistă atât în relaţiile cu semenii cât şi în relaţiile cu Dumnezeu. Ne place mai mult să primim decât să dăruim altora. Omul mântuit are o natură nouă care se manifestă şi prin dărnicie. În vreme de criză economică se vede mult mai frumos caracterul altruist al copiilor lui Dumnezeu. În baza textelor din Scriptură suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare – Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru;
– mulţumim lui Dumnezeu pentru pâinea de toate zilele;
– mulţumim lui Dumnezeu pentru dărnicia celor care susţin lucrarea Evangheliei.

Cerere:
– ne rugăm pentru pocăinţa celor cărora nu le pasă de lucrarea Evangheliei;
– ne rugăm pentru lumină spirituală în problema zeciuielii;
– ne rugăm pentru binecuvântarea celor care dau cu bucurie din resursele lor materiale.

5. Vorbirea placuta lui Dumnezeu

Text biblic: Efeseni 4: 29-31; Efeseni 5:4; Coloseni 4:6; Iacov 3:1-18; 1 Petru 4:10-11.
Vorbele noastre pot zidi sau dărâma vieţile celor din jur. Gura noastră poate fi în slujba lui Dumnezeu sau a diavolului. În fiecare zi, oamenii rostesc zeci de mii de cuvinte. Câte dintre ele sunt plăcute lui Dumnezeu? În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– pentru accesul liber la Cuvântul lui Dumnezeu;
– pentru lucrarea Cuvântului în mintea şi inima omului (Evrei 4:12-13);
– pentru oamenii cu vorbire duhovnicească;

Cerere:
– ne rugăm ca Domnul să ne ierte de orice cuvânt nefolositor rostit în familie, în biserică şi societate;
– ne rugăm ca Domnul să ne dea putere să ne controlăm vorbele;
– ne rugăm pentru toţi cei care vorbesc în Biserică să vorbească numai Cuvintele lui Dumnezeu.

6. Relaţiile plăcute lui Dumnezeu

Text biblic: Psalmul 1; Matei 5:43-48; Matei 6:9-15; Romani 12:9-21; 1 Corinteni 5:9-13; 2 Corinteni 6:14-18.
În firea pământească oamenii au relaţii tensionate şi duşmănoase, sau egoiste. Omul mântuit se relaţionează la ceilalţi oameni după Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste şi discernământ. Credinciosul doreşte mântuirea păcătosului dar nu se asociază cu păcatele lui. Credinciosul caută părtăşia oamenilor evlavioşi. În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– pentru lumina Scripturii în problema relaţiilor cu semenii;
– pentru modelul Domnului Isus;
– pentru mărturia frumoasă a oamenilor lui Dumnezeu.

Cerere:
– ne rugăm pentru pocăinţă în legătură cu relaţiile nebiblice;
– ne rugăm pentru credincioşii care sunt ispitiţi să se căsătorească în lume;
– ne rugăm pentru restabilirea biblică a relaţiilor nepotrivite din familie, biserică şi societate;
– ne rugăm pentru întărirea părtăşiei frăţeşti în biserică.

7. Slujirea plăcută lui Dumnezeu

Text biblic: Matei 28:16-20; Ioan 17:4; Fapte 1:8; Fapte 8:1-4; Romani 12:3-8, 16; Coloseni 3:17, 23-25.
Dumnezeu cheamă fiecare copil al Lui să fie dedicat slujirii în biserică atât pentru zidirea altora cât şi pentru mântuirea celor pierduţi. Fiecare formă de slujire trebuie să fie motivată de dorinţa de a-L slăvi pe Dumnezeu. Tendinţa firii pământeşti este să slujim pentru slava noastră. În lumina Scripturii suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– pentru exemplul Domnului Isus care L-a proslăvit pe Tatăl prin lucrarea Lui;
– pentru învăţătura Scripturii cu privire la slujire cu lepădare de sine;
– pentru slujitorii curaţi şi sinceri care lucrează pentru slava lui Dumnezeu;

Cerere:
– ne rugăm pentru iertarea păcatului mândriei în slujire;
– ne rugăm pentru iertarea păcatului nepăsării faţă de lucrarea Evangheliei;
– ne rugăm ca Domnul să scoată noi generaţii de lucrători pe ogorul Evangheliei.

8. Finalul plăcut lui Dumnezeu

Text biblic: Luca 23:35-47; Fapte 7:55-60; Filipeni 1:20-30; 2 Timotei 4:7-8; Evrei 13:7; Numeri 23:10; Psalmul 116:15; Apocalipsa 14:13.
Noi am fost creaţi şi mântuiţi pentru slava lui Dumnezeu. Finalul vieţii noastre are o importanţă deosebită în planul lui Dumnezeu. Un sfârşit bun aduce slava lui Dumnezeu şi îmbărbătare pentru biserică. În lumina învăţăturilor Scripturii cu privire la finalul vieţii noastre suntem chemaţi la rugăciuni de mulţumire şi cerere.

Mulţumire:
– pentru nădejdea vie a celui credincios cu privire la viaţa după moarte;
– pentru exemplul Domnului Isus în ceasul morţii;
– pentru exemplul martirilor şi al oamenilor lui Dumnezeu care au avut un final glorios în biruinţa asupra lumii şi a păcatului.

Cerere:
– ne rugăm pentru cei bolnavi să vină la pocăinţă şi credinţă pentru a experimenta harul lui Dumnezeu aici şi toată veşnicia;
-ne rugăm pentru toţi cei care sunt în suferinţă să fie întăriţi în credinţă şi să-L slăvească pe Dumnezeu;
– ne rugăm pentru toţi cei care în vremea aceasta sunt prigoniţi pentru credinţă să rămână tari până la capăt;
– ne rugăm pentru toţi copiii Domnului să rămână credincioşi până la moarte şi să încheie cu bine alergarea pentru slava lui Dumnezeu.

Pastor Paul Negruţ
Vicepreşedinte cu educaţia biblică

Rugaciune adevarata

O povestioara interesanta pe care am citit-o de curand…

Rugaciune adevarata
Intr-o noapte, pe cand se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de oracaitul unui broscoi. Incercarile lui de a ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa ca, exasperat, a sfarsit prin a striga pe fereastra:
– Tacere! Imi fac rugaciunile!
Fratele Bruno era un sfant, asa ca porunca lui a fost imediat ascultata.
Toate creaturile vii din preajma au tacut, pentru ca sfantul sa se poata ruga in pace. 
In mintea lui Bruno a aparut insa o indoiala, care i s-a parut chiar mai tulburatoare.
„Daca Dumnezeu asculta cu aceeasi placere oracaitul broastei ca si psalmii tai?”
„Ce placere i-ar putea face lui Dumnezeu oracaitul unei broaste?” nu s-a lasat Bruno mai prejos.
Dar vocea interioara a insistat:
„De ce crezi cã a inventat Dumnezeu sunetul?”
Bruno nu stia, dar s-a decis sa afle de ce.
El a iesit la fereastra si a strigat:
– Canta!
Oracaitul broscoiului s-a auzit imediat, insotit cu veselie de toate broastele din vecinatate.
Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama ca daca nu le mai opune rezistenta, ele nu mai sunt suparatoare, ci dimpotriva, imbogatesc tacerea noptii.
Odata cu aceasta descoperire, inima lui Bruno a intrat in armonie cu universul si pentru pentru prima oara in viata, el a inteles ce inseamna sa te rogi cu adevarat.

Iosif Ton- fragment

„Cuvânt explicativ
Una dintre metodele de luptă a securității împotriva mea au fost acțiunile de denigrare prin care să mă înfățișeze înaintea credincioșilor ca pe un monstru. Astfel, prin 1979 a început să circule o scrisoare anonimă, semnată cu pseudonimul „Ion Plugaru”, în care erau înșirate „date” și „fapte” din viața mea, din care reieșea că am un caracter imoral, groaznic de respingător. Când am primit și eu în cutia de poștă și am citit un exemplar al acestei scrisori am simțit că mi se face greață. Mi-am zis că dacă numai 10% din ce scrie în ea ar fi adevărat, tot aș fi un monstru. Și mă gândeam: Ce vor zice membrii Bisericii mele și alți credincioși când vor citi aceste monstruozități?
Am dus înaintea Domnului toată această situație și răspunsul pe care mi l-a dat El l-am pus în predica „Pietrarii lui Dumnezeu”, pe care am repetat-o în multe alte părți și care a fost de un imens ajutor spiritual pentru multe persoane.
O mică explicație. Sub pseudonimul „Ion Plugaru” se ascundea un bătrân pastor baptist. La scurtă vreme după ce a scris această scrisoare s-a îmbolnăvit grav. Simțind că îi vine sfârșitul, s-a spovedit unui frate tot în vârstă și i-a mărturisit că, mulți ani înainte de aceasta, a fost într-o situație foarte grea și, ca să se salveze, a acceptat să lucreze cu securitatea. A mărturisit că și scrisoarea aceasta a scris-o la ordinul securității și cu materiale și cu idei date lui de securitate. Cel care i-a ascultat mărturisirea, după moartea lui, a venit la mine și mi-a relatat această mărturisire.
Desigur, eu nu voi da nici un nume.
În același an, 1979, în America, Aurel Popescu a primit și el un exemplar din această scrisoare. Aurel era atunci supărat pe mine și a scris scrisoarea deschisă întitulată „Cine ești dumneata, frate Iosif Țon?” folosind mai multe date din scrisoarea lui Ion Plugaru. Când am venit eu în America în 1981, m-am întâlnit cu Aurel și i-am arătat punct cu punct cum toate cele scrise de Ion Plugaru și reluate de el în scrisoarea lui nu sunt adevărate. El mi-a spus: „Eu le-am luat drept adevărate și de aceea le-am scris. Acum îmi dau seama că lucrurile stau altfel și-mi pare rău că le-am scris. Te rog să mă ierți!”
L-am iertat, ne-am refăcut relațiile, și dovada este faptul că am lucrat împreună de am obținut timp și apoi am făcut programe împreună la Radio Europa Liberă.
Cei care republică acum această scrisoare nu spun că au permisiunea autorului să o publice. Acesta ar fi fost un minim de corectitudine cerută pentru o asemenea republicare.
Este ciudat că cineva consideră că face un serviciu „adevărului istoric” publicând asemenea scrisori. Eu știu că mai sunt și altele de natura aceasta și nu mă mai mir dacă vor fi publicate și acelea.
Mi-aș pierde prea mult timp, necesar pentru alte lucrări, dacă aș sta să le răspund la toate și să arăt în fiecare detaliu cum s-au petrecut de fapt lucrurile.
Au fost însă câteva evenimente mari în viața mea care sunt prezentate teribil de deformat în aceste scrisori. Ele trebuie spuse așa cum le-am trăit eu în realitate. Iată de ce scriu acest
Fragment de autobiografie, Iosif Țon
În toamna anului 1957 m-am dus la București ca să-mi continui studiile în anul II la Seminarul Teologic Baptist. Cândva în toamna aceea, cineva mi-a dat o carte în limba engleză întitulată A Plain man Looks at the Cross (Un om simplu privește la cruce) scrisă de un teolog englez ultra-liberal pe nume Leslie Weatherhead. Teologul acesta scria în cartea lui că omul modern nu mai poate accepta ideea de „jertfă” și de spălare de păcate prin „sânge” și că omul modern are nevoie de alte „metafore”, acceptabile gândirii lui, pentru a explica fenomenul morții lui Isus. Cartea, desigur, există și astăzi și orice cercetător o poate găsi și o poate citi pentru sine.
Eu aveam 23 de ani și nu eram pregătit pentru această întâlnire cu teologia liberală. Am fost șocat de ceea ce am citit. Am luat cartea și m-am dus cu ea la unul dintre profesorii mei din Seminar și l-am întrebat ce părere are despre ceea ce scrie în ea. Profesorul cunoștea cartea și mi-a răspuns candid: „Leslie Weatherhead are dreptate când spune că termenii „jertfă” și „sânge” sunt metafore și că nu trebuie să-i luăm literal.”
Eu am ripostat imediat: „Dar dumneavoastră personal predicați în fiecare duminică despre sângele Domnului Isus!”
El mi-a zis: „Trebuie să înțelegi că Leslie Weatherhead la Londra și Emerson Fosdick la New York (un alt teolog ultra-liberal din acea vreme) au în fața lor un public foarte educat, care poate suporta asemenea explicații. Eu, însă, am în fața mea oameni simpli, fără multă școală, la care dacă le-aș predica asemenea lui Weatherhead sau Fosdick ar lua pietre și ar zvârli după mine. De aceea, eu le predic la nivelul lor, folosind termenii de „jertfă” și de „sânge” știind însă în mintea mea că acestea sunt metafore.”
Mă uitam cu ochi mari la profesorul meu, nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile, și dintr-o dată am văzut în fața mea – sau cel puțin așa am perceput eu – un om fals, care una predică și alta crede. Și el era profesorul meu favorit, pe care până atunci îl adorasem. În acea clipă mi-am văzut tot sistemul meu de gândire și de credință ca pe o schelărie uriașă și am simțit cum cineva a lovit cu putere la baza schelăriei și aceasta s-a prăbușit…
M-am dus în dormitor și am început să mă gândesc la consecințe. Pe atunci se întrevedea un nou val de persecuție religioasă și eu mi-am zis: „Pentru adevăr aș fi fost gata să-mi dau viața, dar pentru niște metafore nu!” Era chiar înainte de vacanța de Crăciun. Am plecat la Arad, unde eram angajat ca predicator (neordinat) la Biserica Baptistă „Speranța.” Simțeam că nu mai este viață în mine. Imediat după anul nou mi-am dat demisia, am plecat la Cluj și printr-un prieten de acolo mi-am găsit un post de profesor de limba română în satul Lupșa, pe Valea Arieșului, în Munții Apuseni.
Acolo am tradus în limba română cartea lui Weatherhead și am prelucrat-o ca pe o motivație personală pentru care am plecat de la Seminar și am ieșit din slujba de predicator. Am trimis manuscrisul la Editura Științăfică în București. Ei mi-am înapoiat manuscrisul cu explicația că în această carte un teolog, care rămâne teolog creștin, atacă alte teologii creștine, iar Editura Stiințifică nu este interesată în discuții între teologi. În continuare mi-au scris că dacă vreau să scriu ceva pentru combaterea religiei în sine trebuie să scriu de pe baze marxiste, nu teologice.
Timp de vreo trei ani după aceea am lucrat la un proect de carte pe care l-am întitulat „Speranțe mesianice în lumea antică.” Și acesta a fost respins de Editura Științifică tot pe motiv că nu cuprindea o combatere marxistă a religiei.
Din fericire, ei mi-au returnat și acest manuscris și mai târziu le-am distrus pe amândouă. În timpul anchetei penale de la Ploiești (1974-1975), securitatea a căutat cu disperare să găsească acele manuscrise ca să le publice și să mă compromită prin ele.
În toamna anului 1959 m-am căsătorit cu Elisabeta, care era contabilă la Universitatea din Cluj și m-am mutat cu serviciul la o școală din apropiere de Cluj, făcând acolo naveta din Cluj. În primăvara anului 1964 a apărut o criză în mine, de natură sentimentală, și m-am despărțit de soția mea. Mai exact, în iunie am plecat la Mamaia, ca să lucrez peste vară ca ghid turistic. Acolo am avut timp să meditez, să-mi analizez simțămintele și mi-am dat seama că cea de care mi-am legat ființa este Elisabeta și că nimeni altcineva nu o poate înlocui în mine. Da, ea era parte din mine și cea mai minunată parte din mine! Lucrul acesta l-au dovedit cei 48 de ani de viață minunată pe care i-am petrecut până acum împreună!
Tot în primăvara lui 1964 a avut loc marea amnistie a deținuților politici și atunci au ieșit din închisori toți cei ce fuseseră închiși pe motive religioase, inclusiv Rihard Wurmbrand. Eu îl întâlnisem pe Rihard Wurmbrand în iunie 1956, când a ieșit prima dată din închisoare, și între 1956-1957 i-am făcut mai multe vizite și am învățat foarte multe de la el. Acum, în vara anului 1964, la încheierea sezonului turistic de la Mamaia, în drum spre Cluj m-am oprit la București și i-am făcut o vizită lui Rihard acasă la el. Cum m-a văzut mi-a zis: „Șezi și spune-mi tot ce s-a întâmplat cu tine.” Eu i-am povestit despre cartea lui Weatherhead, despre discuția mea cu profesorul de la Seminar și despre prăbușirea credinței mele.
Rihard mi-a zis: „Măi, eu încă eram liber atunci. De ce n-ai venit atunci la mine, căci ți-aș fi explicat atunci cum stau lucrurile?!” Și apoi a început să-mi explice despre transferul simbolic de vină de pe popor pe jertfa de ispășire și apoi despre transferul de vină care s-a întâmplat literalmente de pe noi pe Fiul lui Dumnezeu și cum Acesta a murit literalmente încărcat cu păcatele noastre. Practic, el mi-a arătat că acestea nu sunt metafore, ci sunt realități realmente reale petrecute în domeniul spiritual în Domnul Isus și trăite de noi realmente atunci când ne întoarcem la El.
Nu pot să vă descriu ce s-a întâmplat atunci în mine, dar pot să vă spun că am simțit, ba chiar „am văzut” cum schelăria aceea prăbușită în mine a început să se ridice din nou și că în mine revine viața.
Rihard Wurmband nu s-a oprit aici, ci m-a întrebat ce se întâmplă cu căsătoria mea. M-am spovedit lui și în problema aceasta și el mi-a spus: „Iosif, căsătoria este făcută în cer. Acolo ai fost tu legat cu Elisabeta. Tu nu te poți sui în cer ca să rupi ce a unit Dumnezeu. Orice ai face, tu ești unit cu ea și de aceea, dacă te-ai duce cu alta ai comite adulter.” Cu aceasta, Rihard a consolidat hotărârea care era deja luată în mine. Am plecat la Cluj și m-am împăcat cu Elisabeta. Să se observe deci că despărțirea noastră a durat doar câteva luni de zile.
Printre cei care au ieșit atunci din închisoare a fost și Simion Cure. Noi fusesem prieteni între 1954-1957. În toamna anului 1964 ne-a bătut la ușă la Cluj. M-a întrebat dacă alți pastori m-au vizitat în anii aceia și a fost foarte supărat când i-am spus că nu m-a vizitat niciunul. Starea lui de vorbă cu mine atunci a fost o altă treaptă în ridicarea mea spirituală. El a continuat apoi să mă viziteze periodic și să mă ajute spiritual. El a fost cel care a insistat că trebuie să mă întorc la Biserică. La un moment dat i-am spus: „Acum înțeleg tot ce n-am înțeles atunci când m-am prăbușit. Și acum știu că Domnul Isus m-a iertat de tot ce am făcut în anii aceștia. Dar eu personal mă uit la anii aceștia în care am fost departe de Domnul și la lucrurile pe care le-am făcut și nu mi le pot ierta! Sunt o serie de lucruri pe care nici într-un caz n-ar fi trebuit să le fac! Nu, nu mă pot ierta pe mine însumi!”
Simion a fost extraordinar în momentul acela. A izbucnit cu aceste cuvinte: „Dar cine ești tu ca să te ierți pe tine însuți? Cine îți cere și îți dă autoritatea să te ierți? Dacă știi că Domnul te-a iertat, trebuie să mai știi că trebuie să te ierte și o Biserică! Tu, când ai căzut, ne-ai rănit pe toți și ne-ai îndurerat pe toți. De aceea, în numele nostru al tuturor, o Biserică trebuie să te judece și numai atunci când te iartă acea Biserică, iertarea ta este completă.”
Aceasta era prin februarie 1968. Imediat m-am decis că trebuie să fac și pasul acesta. M-am dus la Iulian Tătaru, pastorul de atunci al Bisericii Baptiste din Cluj-Iris, i-am spus despre întoarcerea mea la Domnul, despre iertarea pe care am primit-o de la El și despre faptul că vreau să mă supun acum judecății Bisericii și că vreau să fiu primit ca membru al Bisericii.
El m-a chestionat îndelung, apoi mi-a spus că va trebui să mă examineze și comitetul și apoi adunarea generală a Bisericii. Am trecut prin toate acele cercetări și judecăți și, dacă nu mă înșeală memoria, într-o adunare generală a Bisericii din luna mai am fost primit ca membru al Bisericii. În prima duminică din iunie am stat cu Biserica la masa Domnului și cu accea, după înțelegerea mea, s-a încheiat procesul reintegrării mele în Trupul Domnului, care este Biserica.
Când am fost chemat ca pastor la Ploiești, în 1974, și când trebuia să fiu ordinat, s-a pus problema unde să fiu ordinat. Eu am spus așa: „Numai Biserica din Cluj-Iris, care îmi cunoaște tot trecutul și unde sunt și acum membru, are autoritatea de a mă evalua pentru slujire. Dacă această Biserică mă ordinează, adică mă pune în slujba de pastor, atunci eu însumi simt ca ordinarea s-a făcut așa cum trebuie. În august 1974 am fost ordinat ca pastor, pentru Biserica din Ploiești (de la care veniseră vreo 70 de persoane), de către Biserica mea dragă din Cluj-Iris, în comisia de ordinare fiind pastorul de atunci al Bisericii, Vasile Talpos, si în comisia de ordinare fiind și primul meu mentor în lucrarea Domnului (în anii studenției la Cluj, 1951-1955), bătrânul Ioan Dan, și consilierul meu spiritual de atunci Simion Cure.
Scris în 12 ian. 2008, în Portland, Oregon
Iosif Țon
Post scriptum.
Către cei care încă îmi mai citesc cărțile și-mi ascultă predicile.
Iubiții mei,
Dumnezeu îngăduie și această dezlănțuire furibundă de împroșcare a mea cu noroi. Eu nu pot opri fenomenul și nici nu am timp să citesc tot ce se scrie despre mine și să răspund la toate sau să le explic pe toate.
De fapt, cei ce s-au hotărât să creadă că sunt un impostor, vor continua să creadă acest lucru indiferent ce aș mai spune eu.
Dar eu sunt convins că Dumnezeu va scoate la lumină documente și fapte care mă vor valida, mă vor autentifica, mă vor confirma ca pe omul Lui. Iată de ce nu cred că trebuie să mă obosesc eu pentru aceasta.
Vă mărturisesc însă că mi-e greu să văd cât noroi se aruncă pe mine. Mă gândesc că-mi va fi greu să mă mai ridic să vorbesc în fața voastră. Iată de ce vă implor să vă rugați pentru mine. Am nevoie acum, mai mult ca oricând, de rugăciunile voastre. Când vă rugați pentru mine, realmente îmi trimiteți putere de la Dumnezeu. Eu sunt mai tare după ce v-ați rugat voi pentru mine.
Eu voi continua să scriu. Dumnezeu îmi arată mereu lucruri noi din Cuvântul Său. Nu mă voi opri nici din a le expune sub formă de predici sau prelegeri de la amvoane sau de la catedre, atâta timp cât Domnul îmi dă sănătate și putere.
Vă iubesc și vă mulțumesc pentru dragostea voastră și pentru rugăciunile voastre.
Servul vostru și robul lui Cristos,”
Iosif Țon

Rugaciune pentru unitatea crestinilor

Timp de o saptamana, unele culte crestine se vor ruga pentru unitatea crestina.

Se pare ca nu este (invitat -participare) din partea Aliantei evanghelice din Romania.

In perioada 18-25 ianuarie 2008, se va desfasura Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor:

vineri 18 ianuarie, ora 17.00, in Catedrala Patriahala din Capitala, unde predica va fi tinuta de reprezentantul Bisericii Romano-Catolice;

 sambata 19 ianuarie, ora 17.00, in Biserica Evanghelica Luterana C.C din Capitala, cu predica reprezentatului greco-catolicilor;

duminica 20 ianuarie, fiecare Biserica va face rugaciuni pentru unitatea crestinilor in cursul slujbelor duminicale;

luni 21 ianuarie, ora 17.00, Biserica Reformata Calvineum, cu predica Bisericii Anglicane;

marti 22 ianuarie, ora 17.00, in Biserica Greco-Catolica din strada Sirenelor, cu predica din partea reformatilor;

 miercuri 23 ianuarie, ora 17.00, in Biserica Anglicana, cu predica din partea armenilor;

 joi 24 ianurie, ora 17.00, in Biserica Armeneasca, cu predica din partea ortodocsilor;

 vineri 25 ianuarie, ora 17.00, in Catedrala Romano-Catolica „Sfantul Iosif, cu predica din partea lutheranilor.

sursa Gardianul

Adopta un terorist

Poate ati auzit diferite sloganuri, puse in slujba binelui: Adopta un copil, adopta  un caine, adopta o …strada( sa faci curatenie, etc.

De curand, iata, a aparut un slogan  surprinzator: Adopta un terorist!

Ideea este inspirata din porunca biblica de ati iubi dusmanii…

Asa ca, iata aceasta initiativa de a adopta un terorist . Adoptie , prin rugaciune!

Iti alegi unul , si te rogi pentru el. Dr.Thomas Bruce, purtator de cuvant al acestei initiative sustine ca , daca ar fi fost educat intr-o tara care sustine terorismul , poate ca nici el nu ar fi fost diferit  in comparatie cu acei teroristi.

Iata un loc de unde puteti sa va inspirati in  luarea deciziilor de adoptie. Aici.

Rugaciune pentru un nou Patriarh

 Doamne Binecuvinteaza Romania!
ionel daniel 

„sa speram ca va fi ales un Patriarh model de ecumenism si credinta, cinste si dreptate !

nu imi doresc deloc un „taliban” .

mi-as dori un partiarh ecumenic, deschis dialogului, care sa promoveze valorile traditionale ale ortdoxismului romanesc cu dragoste, cu pace , cu propriul sau comportament,
nu cu zbieraturi si amenintari la adresa catolicilor si a protestantilor, nu cu pupaturi „ecumenice” in fata camerelor de luat vederi si apoi atatare la ura confesionala (sau mai degraba tolerarea ei) in comunitatile mici de la tzara.

mi-as dori un partiarh cu fatza in primul rand spre Dumnezeu, nu doar spre traditii si dogme, ci spre adevarul biblic revelat in Scripturi si uitat acum deseori in favoarea „noutatilor” din monden.

mi-as dori un patriarh care sa promoveze concilierea, pacea, dragostea, intoarcerea la Dumnezeu in umilinta, in recunoasterea greselilor (inclusiv a celor din per comunista ale preotilor), in propovaduirea iertarii lui Dumnezeu, in promovarea „pocaintei” sincere a fiecarui crestin asa cum se afirma dealtfel in orice liturghie.

mi-as dori un patriarh care sa aduca Biserica mai aproape de Om prin dragoste , prin promovarea invataturilor Sf Apostol Pavel asa cum au fost lasate ele in Noul Testament , nu prin potrivirea cu „chipul veacului acestuia” sub umbrela asa-zisei „nevoi de modernizare”…
deci un partiarh care sa constientizeze vremurile in care traim si nevoia de a nu izola biserica intr-un turn de fildes,
a o aduce in viata sociala , in „viata cetatii” PENTRU A FI O LUMINA , nu pentru a tolera non valorile si fals valorile acestor vremuri.

Si cel mai mult mi-as dori un patriarh care sa spuna ca si
Psalmistul David
Psalmul 69:9 ” Caci rivna Casei Tale ma maninca si ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine cad asupra mea” …

Haideti sa ne rugam cu totii ca Dumnezeu sa dea tarii noastre si bisericii ortodoxe romane un astfel de om !

Doamne Binecuvinteaza Romania!

ionel daniel,
cluj napoca.

Hotnews.ro

Rugaciune

Biserica si politica

Cu cateva ore in urma, unele din fetele bisericesti  au luat o anumita pozitie vizavi de  referendum, parlament si presedinte.

http://www.hotnews.ro/articol_71437-Mitropolitul-Clujului-Bartolomeu-Anania-acuza-Parlamentul-de-%27%27imoralitate-politica%27%27.htm

Desi , cred eu, biserica nu trebuie sa se implice direct, ca institutie, in politica, totusi ramane intrebare despre opiniile si convingerile politice ale celor care formeaza Biserica: preotii, pastorii, credinciosii, etc.  Mai ales in cazul in care aceste persoane sunt destul de publice, iar opinia lor poate influenta considerabil.

 Ce parere aveti? Trebuie ca slujitorii bisericii sa-si exprime clar anumite afinitati politice? De ce ?