o interactiune personala si aleatoare cu mediul inconjurator :-)

Posts tagged ‘fapte 6’

Fapte 6

Faptele Apostolilor 6
1. In zilele acelea, cand s-a inmultit numarul ucenicilor, evreii care vorbeau greceste carteau impotriva evreilor, pentru ca vaduvele lor erau trecute cu vederea la impartirea ajutoarelor de toate zilele.
2. Cei doisprezece au adunat multimea ucenicilor si au zis: „Nu este potrivit pentru noi sa lasam Cuvantul lui Dumnezeu ca sa slujim la mese.
3. De aceea, fratilor, alegeti dintre voi sapte barbati, vorbiti de bine, plini de Duhul Sfant si intelepciune, pe care ii vom pune la slujba aceasta.
4. Iar noi vom starui necurmat in rugaciune si in propovaduirea Cuvantului.”
5. Vorbirea aceasta a placut intregii adunari. Au ales pe Stefan, barbat plin de credinta si de Duhul Sfant, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena si pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
6. I-au adus inaintea apostolilor, care, dupa ce s-au rugat, si-au pus mainile peste ei.
7. Cuvantul lui Dumnezeu se raspandea tot mai mult, numarul ucenicilor se inmultea mult in Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta.
8. Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari in norod.
9. Unii din sinagoga numita a izbavitilor, a cirinenilor si a alexandrinilor, impreuna cu niste iudei din Cilicia si din Asia, au inceput o cearta de vorbe cu Stefan;
10. dar nu puteau sa stea impotriva intelepciunii si Duhului cu care vorbea el.
11. Atunci au pus la cale pe niste oameni sa zica: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hula impotriva lui Moise si impotriva lui Dumnezeu.”
12. Au intaratat norodul, pe batrani si pe carturari, au navalit asupra lui, au pus mana pe el si l-au dus in sobor.
13. Au scos niste martori mincinosi care au zis: „Omul acesta nu inceteaza sa spuna cuvinte de hula impotriva acestui Locas Sfant si impotriva Legii.
14. In adevar, l-am auzit zicand ca acest Isus din Nazaret va darama Locasul acesta si va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
15. Toti cei ce sedeau in sobor s-au uitat tinta la Stefan, si fata lui li s-a aratat ca o fata de inger.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: