o interactiune personala si aleatoare cu mediul inconjurator :-)

Posts tagged ‘Psalmii 23 si 24’

Psalmii 23 si 24

Psalmi 23:1  (O cântare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2  El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;
3  îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
4  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângîie.
5  Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
6  Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Psalmi 24:1  (Un psalm al lui David.) Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
2  Căci El l-a întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe râuri.
3  Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt? –
4  Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele.
5  Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.
6  Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov.
7  Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!
8  „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
9  Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!
10  „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! (Oprire).

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: